Back to All Events

Miercuri, 25 Octombrie - Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita

  • St. Mary's Romanian Orthodox Church 42-14 74th Street Queens, NY, 11373 United States of America (map)
  • 7 PM - Vecernie cu Litie;

  • 8:15 PM - Citirea Noului Testament (Apocalipsa, Capitolul 3)


Ce este Litia?

“La bisericile parohiale, în ajunul sărbătorilor mari (praznice, sfinţi cu Priveghere, hramuri), iar la mănăstiri şi în ajunul duminicilor se uneşte cu Vecernia o rânduială deosebită, numită Litie.

La bisericile parohiale, în ajunul sărbătorilor mari (praznice, sfinţi cu Priveghere, hramuri), iar la mănăstiri şi în ajunul duminicilor se uneşte cu Vecernia o rânduială deosebită, numită Litie.

Ea nu constituie o slujbă aparte, de sine stătătoare - neavând nici formulă de binecuvântare la început, nici formulă de încheiere. De aceea, nu se săvârşeşte niciodată singură, ci se încadrează fie în slujba de seară - Vecernia sau Privegherea, fie, mai rar, în cea de dimineaţă - Utrenia.

Cele cinci pâini care sunt binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deşert, pâini cu care au fost hrănite cinci mii de persoane care îl ascultau. După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, pâinea este tăiată şi împărţită, la sfârşit, credincioşilor.

Litia simbolizează şi este, de asemenea, o actualizare a agapelor din comunităţile creştine foarte timpurii. Pe atunci, după ce credincioşii primeau Trupul şi Sângele lui Hristos, se adunau la o masă comună. În acest fel, ei exprimau legătura frăţească pe care o crea credinţa comună şi Împărtăşirea din acelaşi Dumnezeu. În plus, agapele aveau şi un scop caritabil, acela de a oferi hrana necesară celor mai săraci dintre ei.” (Alexandru Mihai-Tacu - Doxologia.ro)


Sinaxar, 25 Octombrie -În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Sfinti Mucenici Marchian (Marcian) si Martirie (Martiriu), notarii.

Pavel Marturisitorul, fiind patriarh în Constantinopol dupa adormirea lui Alexandru, pe vremea împaratiei lui Constantie arianul (337-361), fiindca n-a primit arieneasca împartasire, ci mai vârtos a înfruntat-o, a fost izgonit de catre acelasi împarat în Armenia, unde a primit fericitul sfârsit, fiind sugrumat de catre arieni. Atunci si sfintii acestia, ca unii ce au fost notari sau scriitori ai lui, care citeau sfintele carti poporului, luminând cu ortodoxia, au fost taiati cu sabia si îngropati la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia, la locul Devterului; a carora biserica dupa acestea a ridicat-o din temelie cel între sfinti Parintele nostru Ioan Gura de Aur.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Anastasie.

Acesta mergând singur de sinesi chemat la tirani si propovaduind cu îndraznire pe Hristos Dumnezeu adevarat si facator al tuturor, s-au minunat toti si vazând neînduplecarea gândului lui, i-au taiat capul cu sabia si l-au aruncat în mare, iar o oarecare femeie având frica lui Dumnezeu, scotând din mare sfintitele sale moaste si înfasurându-le cu mirezme si cu pânza curata, le-a pus într-o casa de rugaciune ce-si facuse. Iar cu asezarea lor s-au facut multe tamaduiri si se fac pâna astazi întru marirea iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Amin.

 

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Valerian.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Savin (Sabin).

Tot în aceasta zi, sfintii mucenici Valerie (Valeriu) si Hrisaf.

Tot în aceasta zi, Sfânta Tavita.

Pe aceasta a înviat-o Sfântul Apostol Petru la Iope (Faptele Apostolilor 9, 39-40), si mai apoi cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Gheorghe episcopul Amastridei, facatorul de canoane, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Papie, Diodor si Claudian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Faust, Vasilie si Lucian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Nichifor si Stefan, care s-au savârsit fiind strujiti.

Tot în aceasta zi, Sfintii Filadelf si Policarp, care în pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Macarie, episcopul din Cipru, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici cei din Tracia, care prin mijlocul a doua pietre s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.